ISTQB - Advanced Level Certificare

Istqb logoDin ianuarie 2009, ANIS organizează în România şi certificarea pentru nivelul Advanced al schemei ISTQB. Cursurile disponibile în acest moment sunt pentru modulele Test Analyst şi Test Manager.
Trainingul este organizat în parteneriat cu Quality House Bulgaria, pe suport de curs în limba engleză şi este susţinut în limba română de Ladislau Szilagyi, trainer autorizat ISTQB.
Durata cursului, pentru fiecare dintre cele 2 module este de 4 zile.

Examenele de certificare
Planificarea pentru examene se va face la cererea cursanţilor, după sesiunile de curs.
Pentru susţinerea examenelor pentru nivelul Advanced, pentru oricare dintre module, este necesar să fi obţinut certificarea pentru nivelul Foundation.

Participanţi şi locaţii
La cursuri şi sesiuni de examinare pot participa angajaţi ai companiilor membre ANIS, ai altor companii din industrie, precum şi persoane particulare.
Cursurile şi examenele sunt organizate în Bucureşti, în principiu. La cererea companiilor şi în condiţiile în care există o grupă completă de curs, se pot organiza sesiuni şi afara Bucureştiului. Pentru aceste sesiuni, la taxele de curs se vor adăuga costurile administrative suplimentare pentru deplasarea instructorilor sau a administratorilor de examen.

Sursa: ANIS